Uitati un lucru care nu are sens: pe de o parte, stim ca rasismul inca exista (nu putem contrazice asta, studiile arata ca acesta apare in momentul in care persoana trebuie sa fie angajata sau se afla in sala de judecata), dar cati rasisti, la propriu, si pe fata, stiti? Cati oameni de la birou tau fac scandal in fiecare zi, gandind cu voce tare: „Cum pot sa asupresc azi o persoana neagra?”
Probabil nu foarte multi. Deci, avem situatia care pare imposibila, a unei lumi cu mult rasism cu nu foarte multi rasisti. Oamenii de stiinta sugereaza ca acest lucru se intampla pentru ca suntem mai rasisti decat credem.
De exemplu, intr-un experiment mai degraba amuzant, oamenii de stiinta au pregatit o serie de conversatii – unele intre membrii aceleiasi rase, unele intre membrii de rase diferite. Apoi, pentru a anima lucrurile, au pregatit conversatia sa aiba loc intr-o camera cu sistem de circuit inchis si au inserat intentionat pauze in conversatii, adaugand o intarziere de o secunda. Nu, participantii nu au realizat ce faceau.
Cand o persoana alba vorbea cu o alta persoana alba, pauzele au trecut neobservate, adesea. Dar in conversatiile interrasiale, pauzele au creat anxietate in participanti – mai mult decat in conversatiile in control tinute fata in fata. Oricat de non-rasisti si deschisi la minte participantii se credeau, o secunda de liniste a fost de ajuns pentru ca un intreg subconstient de tensiune rasiala sa se trezeasca.
Intr-un alt experiment, au adunat un grup de oameni care a trebuit sa urmareasca un videoclip in care un an era bagat inceeet in pielea unui barbat. Dupa cum va dati seama, subiectii au simtit durerea si ei … atata timp cat mana de pe ecran era de aceeasi rasa. Rezultatul a fost acelasi pentru participantii albi si cei negri – nu puteau sa simta la fel de multa empatie pentru cealalta rasa.