Traim intr-o lume in care avem libertatea de a ne alege meseria de viitor, astfel incat sa ne deosebim de restul oamenilor obisnuiti, motiv pentru care s-a conturat si o diferenta in ceea ce priveste sintagma „haina il face pe om”. Mergand de la acest principiu, cu siguranta am observat ca unele meserii prezinta avantajul propriei uniforme.
Astfel, cei de la politie au o uniforma, pompierii alta, jandarmii alta, marinarii alta, pana si protii au ajuns sa poarte o „uniforma” pentru a-si indeplini sarcinile.
Respectarea traditiei si a valorilor
Cand vine vorba de traditie, aceasta trebuie respectata, si de cele mai multe ori respectarea unor valori, principii si reguli impune si tinuta vestimentara, motiv pentru care si atitudinea este una mai serioasa pentru cei mai multi dintre acestia.
Cu siguranta ati observat de mici copii ca atunci cand ati pasit intr-o biserica, slujitorii Domnului aveai o cu totul alta vestimentatie decat cea a doctorilor sau a politistilor. Atunci cand vorbim despre vesminte la Biserica vorbim despre o culoare inchisa, sobra, care sa dea cat mai multa seriozitate. Dar oare ne-am intrebat cu totii: de ce preotii poarta vesminte de culoare neagra? Negrul inseamna cugetare, inseamna smerenie, si prin purtarea vesmintelor de culoare neagra, preotii isi asuma smerenia credinciosilor, amintindu-le de ceea ce au pierdut in aceasta viata.
Reverenda, cunoscuta ca fiind haina zilnica a preotilor este vestimentatia care asigura conexiunea neintrerupta dintre preot, ca slujitor al Domnului si emoriasii sai, incat ajuta la pastrarea harului divin cu care au fost inzestrati. Astfel, reverenda aminteste zilnic celorlalti oameni ca preotul are o misiune pe acest pamant, si aceea de a se afla in mijlocul oamenilor, pentru ca Fiul Lui Dumnezeu se afla mereu in mijlocul oamenilor, invatandu-i pe acestia pilde si povete.
Respectarea oranduielii bisericesti
In functie de rangul preotimii, unii din preoti ajung sa avanseze in grad si sa isi schimbe reverenda cu diferite vesminte brodate sau tesute, in semn de oranduiala bisericeasca. Astfel, parintele, denumit slujitor al Domnului, este vazut intr-o alta uniforma, care ii pune pe un alt rang valorile, normele si traditiile, pentru si mai multa spiritualitate.
Purtarea vesmintelor bisericesti se completeaza si cu sarbatorile din timpul anului, astfel incat inaintea sarbatorii pascale preotii poarta de regula vesminte negre, iar la Invierea Domnului , care inseamna crestinare si puritate adusa poporului, hainele sunt de culoare alba. In alte sarbatori anuale, preotii poarta vesminte albe, rosiatice, vinetii sau chiar albastre, in functie de importanta acesteia si de continutul liturgic al slujbelor.