Marele Pontif de la Vatican a urgentat pasii catre combaterea schimbarilor climatice, numind aceasta actiune ca fiind una de salvare a creatiei lui Dumnezeu. Papa Francis nu este primul pontif care insista asupra grijei pentru mediul inconjurator, astfel ca isi doreste sa scoata in evidenta ca grija pentru lucrurile naturale care ne inconjoara ar trebui sa fie o responsabilitate a fiecarui crestin. Insa, Papa de la Vatican a inaintat o serie de actiuni, astfel ca apelurile sale au mesaje destul de dure.

Mai devreme in acest an, Papa a emis o declaratie asupra problemelor legate de mediu. Documentul publicat de acesta a facut clara intentia pe care papalitatea o are, amplificand apelul sau imens asa ca ajuns sa preseze liderii politici sa ia masuri puternice de reducere si combatere a emisiilor de gaze cu efect de sera. Este de asteptat ca acesta sa isi adrese grija in mod direct in timpul calatoriei sale pe care o are in Statele Unite, astfel ca Papa va vorbi cu Natiunile Unite, Congresul si va avea o discutie in praticular cu presedintele Obama.

Cele mai puternice declaratii ale Papei despre mediu

„Dumnezeu iarta tot timpul, noi oamenii iertam uneori, insa natura nu iarta niciodata. Daca ii dai o palma, natura va raspunde si ea cu o palma. Sunt de parere ca am exploatat natura prea mult”- conferinta de presa in Sri Lanka, ianuarie 2015.

„Ca administratori ai creatiei lui Dumnezeu, suntem chemati sa facem din Pamant o gradina superba pentru familia umana. Atunci cand ne distrugem padurile, facem ravagii pe terenurile noastre si poluam apele, tradam aceasta chemare nobila”- discurs tinut in Manila, Filipine, ianuarie 2015.

„Un crestin care nu isi protejeaza creatia, care nu o face sa infloreasca, este un crestin care nu este interesat de lucrarea lui Dumnezeu”- Vatican, februarie 2015.

„Pamantul este casa noastra, insa incepe sa arate mai mult cu o gramada de gunoi. In multe parti ale planetei, peisajele frumoase din trecut sunt acoperite in prezent de gunoaie”- Vatican, mai 2015.

De admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *