Cand deasupra unei regiuni oarecare, aerul stationeaza un timp mai indelungat, el capata insusiri fizice caracteristice ariei geografice respective. Stationarea aerului deasupra unei regiuni geografice
(continent, ocean), situata la diferite latitudini (ecuatoriale, tropicale, temperate sau polare), permite transferul dinspre suprafata activa spre atmosfera pe cale radiativa a insusirilor termice si hidrice (si nu numai), ce dau specificul regiunii respective.
Spre exemplu, deasupra calotelor polare antarctice sau groenlandeze, o masa de aer stationara, in contact cu invelisul de gheata si zapada al acestora, se raceste treptat pe grosimi mari, capatand umiditati reduse si o transparenta ridicata. In mod asemanator se formeaza si masele de aer de deasupra
altor intinderi geografice cu personalitati clar conturate: bazine oceanice, continente, deserturi, mari domenii forestiere etc. In general masele de aer cu aceleasi origini au si proprietati asemanatoare.
Dupa ce o masa de aer se formeaza, in cazul in care se deplaseaza spre alte regiuni, ea transporta in deplasarea sa insusirile fizice ale locului de formare. Este evident ca putem asemana o
masa de aer cu o vasta celula atmosferica, aproximativ omogena in plan orizontal, ce transfera caracteristicile vremii dintr-o regiune in alta. In deplasarea lor dintr-un loc in altul, masele de aer
modifica starea vremii pe traseul strabatut, influentand temperatura, umiditatea, vizibilitatea, nebulozitatea, precipitatiile, caracteristicile vantului etc. din regiunea deasupra careia se deplaseaza.
Concomitent, o masa de aer in deplasare, interactioneaza cu suprafata de sub ea, transformandu-se treptat, cu atat mai mult, cu cat viteza sa de deplasare este mai redusa. Cand masa de
aer se opreste din deplasarea sa pe orizontala si stationeaza deasupra altei regiuni decat cea de origine, ea se transforma treptat intr-o masa de aer noua, cu insusiri fizice diferite, adaptate la, si conforme cu noile conditii geografice.
Conditiile cele mai propice pentru formarea maselor de aer sunt intrunite de regula in cadrul formatiunilor barice anticiclonale, care, de obicei, stationeaza un timp mai indelungat deasupra unor
regiuni oarecare. In general, in conditii anticiclonice, caracterizate prin stabilitate, timp senin si calm, schimbarile de energie intre suprafata terestra si aerul de deasupra se intensifica si sunt create
circumstantele cele mai favorabile formarii unei mase de aer. Anticiclonii polari, cel al Azorelor, anticiclonul canadian si euroasiatic etc.(deci maximele barometrice subtropicale si antarctice-arcticesubarctice), impun prin prezenta lor stagnarea indelungata a maselor de aer in cadrul lor, acestea
capatand trasaturile distincte si clar conturate ale ariei geografice in care s-au format.
Procesul de formare al maselor de aer se poate desfasura si in cadrul partilor superioare ale minimelor barice de la latitudini mari, subpolare (ex. minima Islandica, a Asiei Centrale etc.) care nu
au un caracter permanent, dar o existenta suficient de lunga pentru a se impune in acest sens. In aceste arii depresionare, miscarile ascendente determina racirea adiabatica a aerului tropical si transformarea lui in aer polar.